8 sfaturi pentru călătoria cu avionul alături de animalul tău de companie
Să vezi întreaga lume alături de animalul tău este acum posibil! Astăzi, milioane de animale – câini și pisici – tranzitează cerul în siguranță. Din ce în ce mai multe companii aeriene și țări dedică energie și timp acestui serviciu, astfel încât, călătoria să fie cât mai plăcută pentru tine și animalul tău. Cu toate acestea, condițiile de călătorie sunt diferite de la o companie aeriană la alta și implicit de la o țară la alta și, de aceea, este necesar “să îți faci temele” temeinic, asigurându-te că îndeplinești toate condițiile solicitate.
1. Asigură-te că animalul tău este apt pentru călătoria cu avionul
În primul rând, este recomandat ca animalul tău să fi depășit deja vârsta de 8 săptămâni înainte de primul lui zbor. De asemenea, te sfătuim să evaluezi toate riscurile atunci când alegi ca modalitate de transport avionul.

Călătoria cu avionul poate fi periculoasă pentru câteva rase în mod particular – cele cu Brahicefalie, adică cu fețele “împinse în față” deoarece canalul nazal mic le creează o sensibilitate aparte la inhalarea oxigenului sau în cazul căldurile excesive – insolație. Exemple de astfel de rase sunt: buldogii, pugii și pisicile persane. Dacă nu există o altă cale de transport disponibilă, acestea pot fi tranportate DOAR în cabină, alături de tine. Nu vor bea din șampania ta, dar se vor bucura de călătorie alături de tine 😊.
2. Alege opțiunea de a lua animalul cu tine în cabină, ori de câte ori este posibil
Experiența zborului cu avionul poate fi mai prietenoasă cu animalul tău dacă acesta va fi pe întreaga durată a zborului alături de tine. În funcție de compania de zbor și de reglementările în vigoare, pentru o taxă suplimentară este permis să transporți animalul cu tine în cabina de zbor.
Este necesar să verifici înainte termenii (numărul de kilograme ale animalului, dimensiunea, tipul de cutie/ geantă indicat – ex: cușca standard IATA) și să anunți compania de zbor, înainte de ziua plecării pentru a te asigura că este totul în regulă. Spre exemplu, compania de zbor WizzAir acceptă la bordul aeronavei doar câinii pentru nevăzători. De asemenea, îți recomandăm să discuți prin email toate detaliile cu compania de zbor – cerințele speciale privind vaccinarea/ deparazitarea, cutia de transport, sau orice alte detalii legate de călătoria animalelor.
Hint! Există un număr maxim de animale care pot fi transportate per avion. Pregătirea în prealabil asigură locul prietenului tău blănos alături de tine 😊!
3. Medalionul Petradar este un MUST
Indiferent dacă animalul tău călătorește în cabină sau în cală, asigură-te că poartă #MedalionulPetradar și toate datele sale sunt actualizate în profilul online. De-a lungul timpului, în spațiile imense precum aeroporturile (incluzând tranziturile la cală) numeroase animale au fost pierdute.
Pentru a călători liniștit, oferă-i animalului tău cel mai frumos cadou: profilul său unic de identificare, care îl va aduce imediat în brațele tale în cazul în care acesta se va rătăci. Uită de grija fotografiilor recente cu animalul și scotch-ul pe care să le ai mereu la îndemână.
Poți citi mai multe despre Medalionul Petradar aici.

4. Carnetul de sănătate și pașaportul
Carnetul de sănătate cu vaccinările și deparazitările la zi va fi cu siguranță pașaportul animalului tău. Verifică vaccinul antirabic (dacă zburați într-o țară UE) și pașaportul. Programează-l din timp la veterinar și solicită bonus și serviciul de tăiere al unghiilor. O să îți mulțumești 😊! Citește mai multe detalii despre cum poți obține pașaportul de călătorie pentru animalul tău aici.
5. Informează-te despre posibilele pericole privind transportul animalului la cală și verifică experiența altor pasageri
De-a lungul timpului, au existat numeroase accidente cu animalele transportate la cală (exemplu: temperaturi prea joase, temperaturi prea ridicate, ventilația slabă a aerului, pierderea sau rănirea animalului). Asigură-te că astfel de experiențe sunt deja pe lista de “lecții învățate” pentru compania de zbor pe care ai ales-o. Dacă vei avea zbor cu escale, cere în mod expres să călătorești în același avion cu animalul tău.

6. Evită sedativele
Cu excepția cazului în care acestea au fost prescrise de medicul veterinar, evită să îi dai animalului tău sedative.
7. Asigură-te că ai pus tot ce vă este necesar în bagaj
Citește și articolul 8 sfaturi pentru călătoria cu animalul de companie pentru a te asigura că ai totul în bagaj. Ce bine ar fi dacă ar exista și pentru noi o astfel de listă! 🙂
8. Bonus – Good to know
- Informații despre călătoria cu animale de companie și alte animale în UE: aici
- Unde găsești reglementările internaționale privind vaccinarea, măsurarea animalului/ cuștii pentru transport în funcție de țară? aici și aici
- Câteva exemple de condiții solicitate de companiile aeriene:
- În cala aeronavelor Airbus A318, nu este permis transportul animalelor de companie
- Dacă zbori în Marea Britanie (Londra), Irlanda (Dublin) sau Emiratele Arabe Unite (Dubai), verifică ultimele reglementări la nivel de țară. S-ar putea să nu fie posibil să zbori cu animalul tău de companie.
- Pentru cursele interne în Romania, este permis doar zborul animalelor în cabina de zbor, dacă acestea îndeplinesc condițiile necesare.
Photocredit:unsplash.com
Bibliografie:
- The Human Society of the United States (https://www.humanesociety.org/resources/travel-safely-your-pet-car-airplane-ship-or-train )
- IATA – Traveling with pets (https://www.iata.org/en/youandiata/travelers/traveling-with-pets/)
- Vet-Shop: https://www.vet-shop.ro/informatii-medicina-veterinara/conditii-de-zbor-cu-animalul-de-companie-blog-82