4 pași pentru eliberarea pașaportului pentru câinele sau pisica ta
Dacă îți dorești să treci granița alături de prietenul tău blănos, fie că alegi avionul sau mașina, atunci e necesar să aveți pașapoartele la voi și evident, toate să fie valabile . Pașaportul pentru animale de companie este un document creat de Uniunea Europeană și este valabil pe întreaga durată a vieții animalului. Pentru că procedura de eliberare a pașaportului pentru animalul tău este diferită, astăzi vom vorbi despre etapele pe care e necesar să le urmezi, astfel încât să te asiguri că ai pașaportul la timp pentru plecarea voastră.
1. Durata eliberării pașaportului
Să începem cu primul pas – definirea orizontului de timp. Eliberarea pașaportului pentru câinele sau pisica ta poate dura de între 22 de zile până la 3 luni, în funcție de carnetul de sănătate care poate (sau nu) să fie la zi. De ce minim 22 zile? Pentru a respecta termenul minim de 21 de zile pentru vaccinul antirabic. Așadar, asigură-te că acoperi măcar intervalul minim de timp, dacă animalul tău are toate vaccinurile la zi.
2. Microciparea animalului
Microciparea este procedura de introducere subcutanată a unui chip de dimensiunea unui bob de orez, care conține un număr unic de identificare care poate fi scanat la veterinar. Procedura durează câteva secunde și nu este mai dureroasă decât o simplă injecție. Microciparea este obligatorie atât pentru câini, cât și pentru pisici. Medalioanele petradar includ detalii cu privire la microcip.
3. Eliberarea pașaportului
Pașaportul este documentul necesar trecerii graniței și poate fi eliberat de medicul veterinar sau orice clinică veterinară autorizată. Așadar, verifică telefonic înainte de a te deplasa cu animalul de companie dacă și cabinetul de lângă tine are o astfel de autorizație. Pașaportul pentru animalele de companie conține următoarele informații: datele proprietarului, numărul unic identificare (microcip), date despre deparazitări, vaccinuri, avizul medicului veterinar.
4. Cu 24h înainte de plecare
Ultima vizită la veterinar înaintea plecării – acesta certifică printr-o ștampilă starea de “clinic sănătos” a animalului tău de companie. Tot în cadrul aceste vizite are loc deparazitarea internă și externă a animalului tău de companie.
Good to know
- Informează-te cu privire la legislația în vigoare privind transportul animalelor valabilă pentru țara în care veți merge. De ce? Pe lângă obligativitatea pașaportului, fiecare țară poate emite reguli proprii privind vaccinarea sau carantinarea animalului de companie. Poți găsi toate informațiile necesare pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Externe – Condiții de călătorie. Exemplu pentru Grecia îl găsești aici.
- Câinele tău trebuie să fi atins minim vârsta de 3 luni pentru a putea ieși din țară.
- Valabilitatea vaccinului antirabic este de 12 luni, și nu va fi necesar sa îl refaci la fiecare ieșire din țară în această perioadă.
Citești și articolul 8 Sfaturi pentru Călătoria cu Animalul de Companie pentru a te asigura că ai în bagaj tot ceea ce poate fi necesar pe parcursul călătoriei voastre.
Vacanță plăcută alături de prietenul tău blănos !
PS: Asigură-te că animalul tău are Medalionul Petradar la gât și are toate datele la zi în profilul său. În cazul în care acesta se rătăcește, medalionul petradar vă va ajuta să vă reuniți cât mai repede!
Photocredit: Adobe Stock
Bibliografie:
- Veterinar la domiciliu: https://www.veterinarladomiciliu.ro/pasaportul-la-caine/
- Coolvet: https://www.coolvet.ro/pasaportcainepret
