Max

Sub cerul blând, în zori de zi,
A plecat Max, prieten fără vină,
Cu ochi de stea și inimi cât o lună,
Lăsând în urmă liniște și lumină.
Un pas, o joacă, o coadă ce tresaltă,
Un lătrat sincer și iubire fără preț—
N-a cerut nimic, doar să fie acolo,
În sufletul nostru, mereu prezent.
Acum aleargă printre norii pufoși,
Cu nasul umed și urechile-n vânt,
Și-n fiecare amintire ce ne-aduce zâmbet,
Max trăiește, într-un timp nesfârșit.
Ne-a învățat ce-i răbdarea și bucuria,
Cum să iubești fără teamă sau orgoliu,
Și, chiar de nu mai e să sară în brațe,
Îl purtăm în inimă, ca pe un dar, ca pe un simbol.