Tot ce trebuie să știi când adopți un cățel

Tot ce trebuie să știi când adopți un cățel

Să adopți un câine este un act eroic: transformi viața unui suflet și în mod sigur, pe a ta! Numeroase studii științifice au confirmat că proprietarii de câini au o stare de sănătate mai bună, își reduc cu până la o treime riscul de deces prematur și au un un risc redus de a dezvolta afecțiuni cardiace (Medical News Today, 2017). 

Câinele te molipsește cu starea lui bine!😊 Îți este imposibil să nu te înveselești când vii acasă după o zi luuungă de la birou și ești întâmpinat cu atâta bucurie și iubire de blănosul tău. Cercetătorii au demonstrat științific că prezența unui câine este responsabilă pentru eliberarea oxitocinei – așa numitul hormon al fericirii. (Markus MaxGill, 2017)

În mod cert, prezența unui câine în viața omului este prețioasă. Și așa cum se știe deja, câinele este și cel mai bun prieten al omului.

1. De ce să adopți câinele și asumarea responsabilității

După părerea noastră, fiecare persoană care adoptă un cățel este un erou. De ce? Pentru că tocmai a salvat o viață. În Romania, încă există mulți câini vagabonzi, și din păcate nu toți ajung în adăposturi. Faptul că ai ales să aduci acasă cu tine un blănos este un gest măreț și deja știm că ai un suflet mare! 

Cu toate acestea, este necesar să conștientizezi încă de la început responsabilitățile pe care le implică acest proces de adopție. Este o decizie pe termen lung, nu este ceva temporar, sau doar de vacanță, sau doar pentru o perioadă în care te simți singur. Mai mult, vei începe să împarți din resursele tale cu blănosul tău favorit: 

  • Timpul: îl scoți la plimbare fie că îți e somn/ lene/ plouă/ ninge sau nu. 😊
  • Spațiul personal: este posibil ca uneori sa stai doar pe ½ din canapea când vezi filmul favorit, cealaltă va fi ocupată de blănos, îi vei crea propriul spațiu pentru hrană, apă, spațiu pentru jucăriile lui și produsele de igienă. 
  • Buget: un blănos acasă înseamnă un nou membru la bugetul familiei și cheltuieli obligatorii lunare. În funcție de abordarea ta (ex: brandul de mâncare ales, periodicitatea vizitelor la periat, coafor), costurile pot varia, însă e important să știi că orice cățel are nevoie de mâncare, vizite la veterinar, deparazitări, jucării, produse de igienă, tuns și așa mai departe. Credem că un minim de 150/ 200 lei lunar va fi obligatoriu în bugetul tău.

2. Evaluează care sunt opțiunile de adopție

În funcție de orașul în care te afli, există numeroase centre sau asociații înființate cu scopul de a te sprijini în acest demers. Unele dintre ele au profilul animalelor disponibile pentru adopție online, altele nu. În mod sigur, o dată ce te-ai hotărât care este centrul de unde vei adopta, vei face o vizită acolo pentru a vedea care este alesul sau aleasa 😊

Câteva exemple pentru astfel de centre: 

3. Administrative stuff – pregătește–te pentru procesul de adopție

În general, detaliile administrative pentru adopția unui cățel se găsesc  direct pe website-ul centrului ales. Pentru a evita situația în care nu poți finaliza procesul de adopție din cauza unui mic detaliu, îți recomandăm să confirmi telefonic cu centrul agreat odată ce ai dosarul gata. Unele centre oferă chiar posibilitatea de adopție printr-un proces online. 

Pentru a adopta un patruped zâmbăreț, este posibil să ai nevoie de acte precum copia dovezii spațiului în care locuiești (prezintă condiții prielnice de creștere și adăpost pentru blănos), copia dovezii resurselor materiale (de ex: extras de cont bancar, adeverință venit – suficiente pentru întreținerea câinelui), copie CI și acordul asociației de proprietari sau a vecinilor dacă vrei să adopți mai mult de 2 câini și locuiești la bloc. 

În plus, există posibilitatea să treci printr-un interviu unde ți se vor adresa întrebări precum: Care e situația ta familială? Ai experiență cu animale de companie sau deții vreun animal în prezent? Care este stilul tău de viață? 

Dacă timpul îți permite, îți recomandăm să demarezi procesul de adopție într-o zi de weekend și să îți iei ½ zi de concediu pentru a face procesul de integrare în noua familie cât mai plăcut pentru noul tău animal de companie. 

Verifică cu atenție toate aceste detalii, condițiile diferă între centre. 

4. Medalionul Inteligent Petradar

Cel mai frumos cadou pe care i-l poți face blănosului tău – un medalion inteligent cu cod QR care include profilul blănosului online și toate detaliile necesare. În cazul în care acesta se pierde, odată scanat codul QR, vei primi instant o alertă pe email cu locația animalului, iar persoana care ți-a găsit blănosul va vedea profilul său online și în mod cert te va suna pentru a îți aduce acasă patrupedul. 

Pentru că susținem adopția și apreciem fiecare erou care salvează viața unui patruped, am ales să dăruim cadou câte un medalion inteligent cu cod QR pentru fiecare adopție în cadrul centrelor partenere: ASPA și Kola Kariola.

5. Necesarul pentru acasă

Pregătește-te ca și cum un oaspete drag ție vine la tine și trebuie sa fie totul aranjat. Înainte de a aduce cățelul acasă, asigură-te că aveți tot ce vă trebuie. Pe lista de cumpărături include: mâncare specifică pentru vârsta și talia lui, adăpostul/ locul unde va dormi, o lesă, medalionul inteligent petradar 😊, câteva jucării, o perie, boluri pentru mâncare și apă, produse de îngrijire și recompense pentru dresaj.

6. Vă bucurați liniștiți de noua formulă

Acum că ai trecut prin tot procesul de adopție și ai adus patrupedul acasă, nu îți rămâne decât sa te bucuri de noua formulă. Îți recomandăm să fii răbdător –  procesul de integrare și adaptare poate dura câteva zile sau chiar săptămâni, în funcție și de specificul cățelului și de timpul petrecut alături de tine. 

Oricum ar fi, promitem că fericirea blănosului o vei simți chiar din prima zi! Câinele are simțuri speciale și va ști că alături de tine este în siguranță. Doar oferă-i un pic de timp să se acomodeze și el cu noua casă și familie.

Dacă ai ajuns până la finalul articolului, înseamnă că îți dorești să adopți un blănos.

Echipa petradar te felicită și îți mulțumește că ești un erou! Scrie-ne să ne povestești experiența ta!

Photocredit: unsplash.com 

Bibliografie: 

  •  
Shopping Cart
Romania English